Added by on 2013-02-13

Împăratul Kuzco, răsfăţat, arogant şi prost crescut, plănuieşte construcţia unui refugiu regal de vară. Aşa intră în decor Pacha, pentru că satul său se află pe locul unde împăratul vrea să-şi construiască refugiul şi, deci, urmează a fi dărâmat. Pacha îl imploră pe împărat să cruţe satul, dar Kuzco nu are de gând să accepte ordine de la ţăranul insistent. Satul urmează a fi distrus! Şi în timp ce face aceasta, Kuzco o concediază şi pe sfătuitoarea sa, Yzma, pentru încercările acesteia de a se impune peste puterea sa. Furioasă, Yzma hotărăşte să-l otrăvească pe Kuzco, dar Kronk îi dă planurile peste cap. În loc să moară, Kuzco se transformă într-o lamă şi rămâne fără cunoştinţă. Yzma îi ordonă lui Kronk să scape de corp, dar Kronk face acum o altă greşeală şi îl scapă pe Kuzco, cu corpul său de lamă, în căruţa lui Pacha.

Kuzco se trezeşte. Amândoi se sperie văzând noul corp de lamă al lui Kuzco. Apoi împăratul aleargă prin junglă, încercând să găsească drumul înapoi spre oraş. Dă de nişte necazuri şi atunci Pacha e nevoit să-i vină în ajutor. În loc să fie recunoscător, Kuzco se plânge de modul în care Pacha l-a salvat. Pacha încearcă fără folos să se înţeleagă cu împăratul spunându-i ce necazuri va abate asupra satului dacă îşi continuă planurile de construcţie.

La palat, Yzma este furioasă când află că Kuzco poate fi încă în viaţă şi porneşte împreună cu Kronk să îl găsească. Eroii noştri se găsesc izolaţi în sălbăticie şi trebuie să se bazeze unul pe celălalt pentru a supravieţui.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*